Archive for mai 28th, 2009
Vine vacanţa!
Da! Vine vacanţa! Presupun că toţi o aşteptăm cu mare drag, deoarece e într-un anotimp frumos, călduros şi pentru că scăpăm de şcoală şi ne relaxăm. Mai sunt 2 săptămâni. Mă gândesc câte teste voi da in aceste 2 săptămâni, ce note voi mai lua, dar sper că totul va fi ok. Pot spune ca semestrul acesta este cel mai bun semestru pe plan şcolar. Abia aştept să vină vacanţa, nu numai să scap de şcoală, dar am multe planuri pentru la vară, multe scopuri de atins. Poate am avut câteva coflicte indirecte cu anumite persoane, dar sper că se vor rezolva, dacă nu s-au rezolvat deja. De obicei, clasele a7-a care erau de după-amiază, făceau doar de 2 ori pe an serviciul pe şcoală. Uite că eu am prins şi a 3-a oară. Ieri am fost de servici pe şcoala, şcoala “Alexandru cel Bun” nr. 13, Iaşi. Cred că a fost cea mai oribilă zi din cate am fost eu de servici. Mai toată lumea s-a ţipat la mine şi la colegul/colega cu care eram ( iniţial am fost cu un coleg dar cică a văzut gardianul că nu a făcut bine serviciul şi l-a trimis pe la mijlocul “programului” în clasă şi să vină următorul), am stat singură acolo şi m-am hoblat pe pereţi vreo 2 ore şi chestii enervante care m-au făcut să-mi doresc din ce în ce mai mult să vină vara!
Viaţa unui om este o permanentă luptă pentru existenţă, cu certitudinea că va fi învins.
Add comment Joi ,28 mai, 2009
La mulţi ani Darius!
Trecem peste chestiile alea gen să fii sănătos, să creşti mare etc. Îţi urez doar, un călduros
La mulţi ani!
1 comment Joi ,28 mai, 2009

